Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment), condus de către Organizaţia de Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), în cadrul căruia se prevede evaluarea elevilor care au atins vârsta de 15-ani. În conformitate cu prevederile Proiectului Internaţional PISA-2015, în lunile martie-aprilie, în republică va avea loc Testarea de Bază PISA-2015, la care vor participa circa 5000 de elevi din Republica Moldova. PISA combină evaluarea unor arii cognitive specifice domeniului, precum Citirea/Lectura, Matematica şi Știinţele, cu informaţii despre mediul de provenienţă al elevilor, despre modul în care aceştia abordează procesul de învăţare, despre percepţiile lor cu privire la mediul în care învaţă. 
     Un seminar republican de formare a formatorilor s-a desfășurat recent în cadrul Institutului de Știinte ale Educației, eveniment organizat de Ministerul Educației al Republicii Moldova, în perioada 22-23 octombrie, 31 octombire - 1 noiembrie curent. Peste 200 de cadre didactice din republică au beneficiat de un consult specializat cu implicarea formatorilor și experților. Sesiunile de lucru s-au realizat în secțiunile Citire/Lectură, Științe și Matematică. 

Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)Instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova participă la Proiectul Internaţional PISA-2015 (Programme for International Student Assessment)