Seminar Informativ privind oportunităţile de finanţare a proiectelor de cercetare oferite de Programul NATO Ştiinţă pentru Pace şi Securitate (NATO SPS)

 În data de 5 iunie a.c. cercetătorii ştiinţifici ai Serviciului Relaţii Internaţionale şi Transfer Tehnologic din IŞE au luat parte la seminarul informativ privind oportunităţile de finanţare a proiectelor de cercetare oferite de Programul NATO Ştiinţă pentru Pace şi Securitate (NATO SPS), organizat de către  Academia de Ştiinţe a Moldovei în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a RM şi Centrul de Informare şi Documentare privind NATO .

Acest eveniment a reunit experţi internaţionali din cadrul NATO SPS, conducerea AŞM, coordonatorii proiectelor din Republica Moldova finanţate de către NATO SPS, reprezentanţii instituţiilor de cercetare şi autorităţilor publice, reprezentanţi din cadrul universităţilor din RM, reprezentanţi ai ONG-urilor.

Temele de dicuţie propuse au fost centrate pe oportunitîţile de cooperare ale Republicii Moldova în contextul programului dat, cu referire la experienţa anterioară de 10 ani a unor instituţii de cercetare din  ţară. 

În acest context, dl Michael F. Gaul, Consilier principal al Direcției privind noile provocări la adresa securităţii a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a apreciat participarea activă a comunităţii ştiinţifice a Republicii Moldova la Programul NATO SPS şi a evidenţiat faptul că activităţile implementate în comun – care iau forma unor proiecte de cercetare internaţionale, workshop-uri, training-uri – contribuie la edificarea unei lumi mai stabile şi mai sigure.
În cadrul prezentării, oficialul NATO a încurajat depunerea unor proiecte noi şi inovative şi a evidenţiat că acestea trebuie să se încadreze în noile priorităţi NATO SPS care vizează: lupta împotriva terorismului, securitatea energetică, securitatea informaţională, protecţia împotriva agenţilor CBRN (chimici, biologici, radiologici şi nucleari), securitatea mediului ambiant, tehnologii avansate de asigurare a securităţii, securitatea frontierelor, detectarea şi înlăturarea minelor ne-explodate, aspectele umane şi sociale ale securităţii.
De asemenea, în cadrul evenimentului menţionat au fost prezentate unele proiecte de succes finanţate de NATO SPS, printre care le menţionăm pe cele ce vizează cartografierea alunecărilor de teren din zona centrală a Republicii Moldova, edificarea reţelei web de cercetare şi educaţie din Moldova, reducerea riscului seismic în Zona Vrancea, identificarea metodologiilor şi tehnologiilor de luptă împotriva terorismului.
Detalii despre Programul NATO Ştiinţă pentru Pace şi Securitate (NATO SPS) la www.nato.int/science